În acest articol vom explora lumea fascinantă a lui Rogerius, abordând diferitele sale aspecte și particularități. De la origine până la evoluție, prin impactul asupra societății și relevanța sa astăzi, ne vom aprofunda într-o călătorie care ne va permite să înțelegem pe deplin importanța lui Rogerius. Cu o abordare multidisciplinară, vom analiza atât implicațiile sale istorice, cât și posibilele sale implicații viitoare, oferind o viziune globală și detaliată care ne va apropia de însăși esența lui Rogerius. Prin acest articol, sperăm să oferim cititorului o imagine de ansamblu îmbogățitoare și revelatoare asupra acestui subiect care, fără îndoială, nu va lăsa pe nimeni indiferent.
Rogerius | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 1201 Torremaggiore, Apulia, Italia |
Decedat | (65 de ani) Split, Croația |
Înmormântat | Catedrala Sfântul Domnius din Split |
Religie | Biserica Catolică |
Ocupație | cronicar preot romano-catolic canon prelat istoric Arhidiacon scriitor călugăr creștin cler |
Locul desfășurării activității | Split |
Limbi vorbite | limba latină limba italiană |
Modifică date / text |
Rogerius (n. 1201/1205, Torremaggiore, sudul Italiei - d. 14 aprilie 1266, Split, Croația, pe atunci în Regatul Ungariei) a fost un călugăr de origine italiană, canonic de Oradea, apoi arhiepiscop de Split.
Autor al cărții Carmen miserabile (titlu complet: „Carmen miserabile super destructione regni Hungariae temporibus Belae IV regis per Tartaros facta”), în care descrie marea invazie mongolă din 1241. Amintirile despre această invazie le-a scris în anul 1243, la Sopron. Câțiva ani mai târziu, în 1249, este menționat la Zagreb, tot în calitate de canonic. După ce a fost un timp la Lyon secretar al cardinalului englez Johannes Toletanus, a ajuns arhiepiscop la Spalato (azi Split, Croația). Numirea sa a fost făcută de papa Inocențiu al IV-lea și aprobată de regele Béla al IV-lea. Instalarea sa în funcție a avut loc în anul 1250. Rogerius este înmormântat în Catedrala din Split.
Un cartier din Oradea îi poartă astăzi numele.
Niciun manuscris nu a supraviețuit din această operă. Prima ediție a fost tipărită în 1488 în două locuri (în aprilie la Brünn și în iunie la Augsburg). A fost retipărită la Frankfurt pe Main în anul 1600. Ediții moderne, în ordinea cronologică a aparițiilor:
|title=
(ajutor)