Renașterea carolingiană
În lumea de astăzi, Renașterea carolingiană este un subiect de mare importanță care continuă să genereze interes și dezbatere. Renașterea carolingiană a fost mult timp un punct de întâlnire pentru o mare varietate de opinii, iar relevanța sa continuă să crească și astăzi. Fie că este vorba despre aspecte istorice, culturale, sociale sau politice, Renașterea carolingiană continuă să fie un subiect de actualitate constantă și continuă să trezească curiozitatea și interesul unui spectru larg de audiențe. În acest articol, vom aprofunda în diferitele aspecte ale Renașterea carolingiană, explorând importanța și implicațiile sale în diferite contexte.
Renașterea carolingiană a fost o perioadă de reînnoire a culturii și a studiilor în Occident în timpul împăraților carolingeni din secolele VIII-IX. Sub Carol cel Mare (768-814), Ludovic cel Pios (814-840) și Carol Pleșuvul (843-877) s-au înregistrat progrese semnificative în școlile creștine, în timp ce curtea imperială atrăgea oameni de litere influenți, printre care Alcuin, Éginhard, Rabanus Maurus, Dungal și Ioan Scotus Eriugena.
Renașterea carolingiană, prima perioadă de renaștere culturală majoră din Evul Mediu, a fost o perioadă de mare progres intelectual, în special datorită redescoperirii limbii latine, salvgardarea scrierilor multor autori clasici și promovarea artelor liberale.
Cauze
După cum subliniază Pierre Riché, expresia „Renașterea Carolingiană” nu implică faptul că Europa de Vest era barbară sau obscurantistă înainte de epoca carolingiană. Secolele de după prăbușirea Imperiului Roman de Apus nu au văzut o dispariție bruscă a școlilor antice, din care au apărut Martianus Capella, Cassiodorus și Boethius, icoane esențiale ale patrimoniului cultural roman din Evul Mediu, datorită cărora disciplinele de arte liberale au fost păstrate. Secolul al VII-lea a văzut „Renașterea isidoriană” în Regatul vizigot al Hispaniei în care au înflorit științele, iar integrarea gândirii creștine și precreștine a apărut în timp ce răspândirea școlilor monahale irlandeze (scriptoria) în Europa, au pus bazele Renașterii carolingiene.
Note
- ^ BnF - Trésors carolingiens: Renaissance carolingienne
- ^ Pierre Riché, Les Carolingiens. Une famille qui fit l'Europe, Paris, Hachette, coll. « Pluriel », 1983 p. 354
- ^ Michel Lemoine, article Arts libéraux in Claude Gauvard (dir.), Dictionnaire du Moyen Âge, Paris, PUF, coll. « Quadrige », 2002 p. 94
- ^ Sur le sujet, voir Jacques Fontaine, Isidore de Séville et la culture classique dans l'Espagne wisigothique, Paris, 1959
- ^ Fernández-Morera, Darío (). The Myth of the Andalusian Paradise. Muslims, Christians and Jews under Islamic Rule in Medieval Spain. ISI Books. p. 70. ISBN 9781504034692.
- ^ Fear, A. T. (). Lives of the Visigothic Fathers. Liverpool University. p. XXII-XXIII. ISBN 0853235821.
- ^ Kampers, Gerd (). Geschichte der Westgoten. Ferdinand Schöningh. p. 322. ISBN 9783506765178.
- ^ Jacques Fontaine, Isidore de Séville et la culture classique dans l'Espagne wisigothique, Paris, 1959
- ^ Pierre Riché, Éducation et culture dans l'Occident barbare (VIe-VIIIe siècles), Paris, Le Seuil, coll. « Points Histoire », 1995, 4e éd.. p.256-257, 264, 273-274, 297
- ^ Louis Halphen, Les Barbares, Paris, 1936, p. 236 ; Étienne Gilson, La Philosophie au Moyen Âge, Paris, 1944, p. 181.
 | Acest articol care descrie un subiect despre Evul Mediu este deocamdată un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa. |