În zilele noastre, Principe elector este un subiect care a devenit din ce în ce mai relevant în societatea de astăzi. Odată cu progresul tehnologiei și globalizarea, Principe elector a devenit un aspect fundamental în viața de zi cu zi a oamenilor. Fie la nivel personal, profesional sau social, Principe elector a lăsat o amprentă semnificativă asupra modului în care interacționăm cu lumea din jurul nostru. În acest articol, vom explora diferite aspecte legate de Principe elector, de la impactul său asupra sănătății mintale până la influența sa asupra economiei globale. Ne vom uita, de asemenea, la modul în care Principe elector a evoluat de-a lungul timpului și cum a afectat diverse comunități și culturi din întreaga lume. Printr-o abordare multidisciplinară, vom căuta să înțelegem importanța și implicațiile Principe elector în societatea modernă.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Principii electori ai Sfântului Imperiu Roman (în latină princeps elector imperii; în germană Kurfürst, ( listen (ajutor·info), la plural Kurfürsten) au fost cei șapte membri ai colegiului electoral al Sfântului Imperiu Roman: trei arhiepiscopi (de Mainz, Köln și Trier) și patru principi laici.
Începând din secolul al XIII-lea principii electori aveau competența de alegere a regelui Romanilor, care urma să fie încoronat de către papă ca Sfânt Împărat Roman. Carol Quintul a fost ultimul monarh încoronat ca împărat (ales rege romano-german în 1519, încoronat în 1530). Succesorii săi au fost aleși ca împărați în mod direct de colegiul electoral, purtând titlul de „Împărat Ales al Romanilor” (în germană erwählter Römischer Kaiser; în latină electus Romanorum imperator). Începând cu 1440 toți împărații cu excepția unuia singur (Carol al VII-lea din Casa de Wittelsbach) au provenit din Casa de Habsburg a Arhiducatului Austriei, iar principii electori doar ratificau succesiunea Habsburgilor.
Principele elector avea un mare prestigiu și se considera că pe scară ierarhică se afla, ca demnitate, imediat după rege sau împărat. Principii electori aveau privilegii speciale care nu erau împărțite cu ceilalți principi ai imperiului. Ei continuau să-și păstreze titlurile originale alături de titlul de principe elector. Urmașul la tron al unui principe elector laic era cunoscut sub titlul de prinț elector (germană Kurprinz).
Obiceiul german de a alege regi a apărut de când triburile germane au început să formeze coaliții care își alegeau liderii. Prima alegere astfel consfințită a fost cea a lui Lothar al III-lea în 1125. Structura colegiului electoral de la acea dată este neclară. Colegiul includea însă cu siguranță ducii celor patru națiuni germane: Ducatul de Franconia, Ducatul de Suabia, Ducatul de Saxonia si Ducatul de Bavaria.
O scrisoare a papei Urban al IV-lea sugerează ca șapte principi electori au dreptul să aleagă regele și anume:
- trei principi electori ecleziastici:
- patru principi electori seculari:
În 1621 principele elector al Palatinatului, Frederic al V-lea, care participase la revolta din Boemia a fost suspendat din colegiul electoral. Locul său a fost oferit ducelui de Bavaria. Atunci când Războiul de 30 de ani s-a încheiat, pentru contele Palatinatului a fost creat un nou loc de principe elector. Contele de Bavaria și-a păstrat locul în colegiul elector și astfel numărul principilor electori a crescut la opt.
În 1777 componența consiliului electoral a fost redus la opt membri, atunci când principele elector al Palatinatului a moștenit Ducatul de Bavaria, astfel:
- principii electori catolici:
- principii electori protestanți:
Sfântul Imperiu German a fost dizolvat in 1806.
După dizolvarea imperiului în august 1806, principii electori au continuat să joace un rol important. Principii electori ai Bavariei, Württembergului și Saxoniei au fost denumiți regi, în timp ce principii electori de Baden, Hesse-Darmstadt, Regensburg și Würzburg au devenit duci.