Alexandru Hrisoverghi
În articolul de astăzi vom pătrunde în lumea fascinantă a lui Alexandru Hrisoverghi. De la origini și până la influența sa asupra societății actuale, vom explora diferitele fațete și aspecte care fac din Alexandru Hrisoverghi un subiect de interes pentru un spectru larg de public. Vom analiza impactul acestuia în diferite domenii, evoluția lui în timp și posibilele implicații pe care le are pentru viitor. Alăturați-vă nouă în această călătorie de descoperire și învățare despre Alexandru Hrisoverghi, unde vom căuta să aruncăm lumină asupra aspectelor sale cele mai relevante și să ne adâncim în sensul său în lumea contemporană.
| Alexandru Hrisoverghi | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Iași, Moldova |
| Decedat | (26 de ani) Iași, Moldova |
| Cetățenie |  Principatul Moldovei |
| Ocupație | lingvist poet traducător |
| Activitatea literară | |
| Limbi | limba română |
| Mișcare/curent literar | Romantism |
Modifică date / text  | |
Alexandru Hrisoverghi (n. , Iași, Moldova – d. , Iași, Moldova) a fost un poet și traducător român, adept al Romantismului. A fost bun prieten cu Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Vasile Cârlova și Grigore Crupenschi.
Biografie
Hrisoverghi s-a născut la Iași, într-o familie de boieri de origine fanariotă. Tatăl său, Neculai, era vornic, iar mama sa, Elena Ruset, se trăgea din familia Rosetti. În timpul Războiului de Independență al Greciei, familia s-a refugiat în Basarabia, la Chișinău, întorcându-se în Iași în 1824.
O dată cu apariția regulamentelor organice, Hrisoverghi s-a înscris în miliția moldovenească, dar s-a retras după doar 2 ani, preferând un stil de viață boem.
Deja din 1832 arăta semne de boală. La recomandarea medicilor, s-a mutat o perioadă în Edirne, pentru a beneficia de un aer mai curat. În 1834 s-a întors în Principatul Moldova, unde și-a publicat prima operă: Oda ruinelor Cetății Neamțu. Tot în 1834, Hrisoverghi a salutat venirea pe tronul Moldovei a prințului Mihail Sturdza, care a marcat sfârșitul epocii fanariote. S-a reînscris în miliția moldovenească, iar, în luna decembrie a anului 1834, Sturdza l-a luat în garda sa personală, urmând ca în 1836 să-l promoveze la rangul de căpitan.
Cu toate acestea, sănătatea sa era din ce în ce mai precară. La recomandarea medicilor vienezi, acesta s-a dus să se trateze la băile termale de pe insula Ischia. Tratamentul n-a avut efect, iar, întors în Moldova, a decedat anul următor, la doar 26 de ani. La înmormântarea sa au participat mai mulți ofițeri, dar și tineri civili.